Votul electronic și pescarii africani

Votul electronic s-ar putea să nu îndeplinească toate criteriile constituționale

Recunosc. Nu am auzit nici de ministerul ăsta, nici de ministrul Sorin Grindeanu.

Dar cum, domnule ministru – aveam impresia că în România se discută de luni bune posibilitatea modificării Constituției. De ce nu se include în dezbatere și această problemă și, iată, se rezolvă 2 iepuri constituționali dintr-un foc! ”Franța a abandonat proiectul…”. Ghinion. În Estonia se poate. N-ar fi rușine, în țara multimilionarului IT Sebi Ghiță, să nu avem noi vot electronic? Nu neapărat funcțional, dar ceva să furăm și noi de la buget.

Mi se pare că am promis pe blogul ăsta că abordez și subiecte de relații internaționale. Poate cel mai hot subiect e criza imigranților din Africa și Orientul Mijlociu, care, în încercarea de a nu muri în război, mor înecați în Marea Mediterană.

Cu punctuleț, niște lucruri pe care ascultătorul de rând de știri poate nu și le imaginează:

  • Cei care încearcă să ajungă în felul ăsta în Europa sunt destul de iresponsbili. Poate nu înțeleg personal disperarea de a fugi de război, dar trebuie să ținem minte că grupurile care le promit că-i vor duce pe pământ european „în siguranță” nu sunt cu mult diferite de niște rețele de crimă organizată. Dacă încerci să traversezi pe mare 120 de kilometri, pe plută, alături de un căpitan de ocazie, nu ar trebui să te aștepți ca șansele tale de supraviețuire să fie foarte bune. E realitatea crudă.

 

  • Lumea a luat foc. „Europa are o responsabilitate față de acești oropsiți. Dacă este chiar puterea binelui care se vrea a fi, UE trebuie să-i salveze”. Bine. E o chestiune morală care trebuie dezbătută oricum. Însă eu nu vreau să uităm foarte rapid că, atunci când occidentul a încercat să ajute la reconstrucția unor dictaturi în Africa de nord și Orientul Mijlociu, lumea a mai luat foc o dată. Atunci, intervenția a fost o exprimare a neo-colonialismului occidentalilor, care, ai naibii să fie, nu au ce să facă decât să (re)cucerească niște țări. Deci, atunci, nu a fost responsabilitatea Europei. Nu zic din burtă.

 

  • Cineva la The Economist propune drept soluții niște tabere ale UE amplasate în țări ca Libia, unde cei care doresc azil politic, să-l ceară în condiții de siguranță, pe uscat. Acestea ar funcționa de facto ca un fel de ambasade pentru viitori cetățeni europeni. Las la o parte costurile și eventuala opoziție politică din partea acestor state (serios, gândiți-vă la Siria). Dar aceste tabere n-ar fi tot exprimare a neo-colonialismului european? Aha.

Soluția e probabil, undeva la mijloc. Nu sunt un conservator bătut în cap, cum e Cameron. Nu spun nici că nu e o problemă, nici că oamenii ăia merită să moară. Însă, înainte de a se simți responsabili pentru toate problemele omenirii, europenii pot să și le rezolve pe-ale lor. De exemplu, articolul din The Economist zice că suntem 500 de milioane de bogătani. Serios? De când?

Give a man a fish and you feed him for a day; teach a man to fish and you feed him for a lifetime. Momentan, pescarii noștri mor înecați.

(foto din Chile, via Reuters)

Azi, Senatul a încălcat Constituția. Iată cum.

Voi vă aduceți aminte motivarea pentru respingerea cererii de arestare a lui Vosganian? A fost simplă: mai multe voturi ”împotrivă”. A fost atunci vorba despre 71 de voturi împotriva arestării.

Astăzi aflăm că, de fapt, Parlamentul hotărăște asupra cererii prin ”votul secret al majorității membrilor Senatului”. Articolul 169, paragraful 8, din Regulamentul Senatului.

Atenție! Formularea e șmecheră. Nu spune că e vorba despre majoritatea senatorilor prezenți. Ăsta e articolul citat de nebuna asta, când spune că trebuie să voteze pentru arestare 84 + 1 senatori (adică mai mult de jumătate din totalul de 168). Deci, să considerăm că au dreptate și că Șova scapă respectându-se legea.

Dar!

Constituția îi contrazice. Și îi contrazice, de fapt, și Regulamentul Parlamentului.

Mergem la Articolul 72, alineatele 1 și 2, din Constituția României. Articolul ăsta se referă la imunitatea parlamentarilor. Mare atenție la alineatul 2:

(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.

(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.

Ce s-a votat astăzi a fost o hotărâre. Nu a fost lege organică, nu a fost regulamentul camerelor. Deci, hotărârea trebuia luată cu votul majorității membrilor prezenți.

Votul de azi și hotărârea de respingere a arestării nu e conformă legii. Chiar și Regulamentul Senatului îi contrazice.

Articolul 129, alineatele 1-5. Mare atenție la alineatul 5:

(5) Dacă prezentul regulament nu dispune altfel, celelalte acte ale Senatului sau măsurile luate de acesta se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.

Legile constituționale se iau cu votul a 2/3 din totalul senatorilor.

Legile organice și hotărârile privind regulamentul Senatului se iau cu majoritate simplă din totalul senatorilor.

Legile ordinare și hotărârile luate în procesul legiferării: votul majorității celor prezenți.

Hotărârea de arestare preventivă nu e inclusă nicăieri aici. Însă știm sigur că nu e constituțională, nu e organică, nu e privind regulamentul, deci s-ar fi putut lua cu majoritatea celor prezenți.

Deoarece regulamentul actual nu are prevederi speciale cu privire la arestarea preventivă, la fel cum a zis tanti de mai devreme, hotărârea se ia cu 50% + 1.

Revenind la cazul Vosganian, de ce nu s-a pus niciodată problema că hotărârea nu poate fi luată decât cu 84 + 1 senatori? Legea e acolo. Se putea argumenta exact inversul. ”Nu putem respinge cererea, fiindcă nu s-a îndeplinit baremul”. A, Vosganian e de la PNL și n-a avut cine să-l sape. Bun.

Concluzii simple:

  1. Parlamentul a încălcat grav azi Constituția. Decizia e împotriva legii. CCR nu poate decide altceva.
  2. Șova trebuia arestat.
  3. Regulamentul Senatului și/sau Constituția trebuie schimbate. Articolele mai-sus menționate se bat clar cap în cap.

Cum a spus nebuna asta, ”mai lăsați-mă cu Constituția!”.

(sursă foto)

Hai, Victore, te rog eo!

Așa cred că se numește grupul de rugăciune pe la care a trecut Șova. Apărându-se în fața colegilor senatori, și-a început pledoaria prin a le mărturisi că și-a început ziua ca un pustnic nevinovat, un om din ăla care are ”doar lucruri lumești”.

Nu știam că Șova e un om credincios. Nici de Vosganian. I-ați auzit pe ei vreodată trâmbițând, la fel ca Pona, că sunt niște ortodocși mândri? De ce numai acum?

La fel ca cimitirul, obiectele sfinte, credința în general și mândria de a fi român ortodox, mirul, acatistele și grupul de rugăciune devin, iată, firul roșu al autoapărării corupților în Parlament.

Nu am nimic cu oamenii religioși, în general. E treaba lor, dacă vor să creadă în unicorni. Însă aceste pledoarii care capitalizează pe urma fricii de Dumnezeu a parlamentarilor e problematică. Moral, în primul rând. E o presiune nejustificată și denotă joasa speță a celor care fac apel la astfel de practici.

Deși nejustificată poate pentru un ateu sau un agnostic, e probabil reală pentru lichelele care votează. Iată, deci, până unde merge laicismul în România. Până când te sună Codruța. De atunci, suntem cu toții ortodocși, cu frică de Dumnezeu, ne miruim, mergem în cimitir (după șpagă sau altele), ne facem grupuri de rugăciune.

În caz că nu știți cum se votează azi, vă spune însuși premierul. Deși, cine știe, poate vorbea doar din calitatea de prieten al lui Șova. Sau de deputat.

Ponta, pe Facebook
Ponta, acum câteva ore, pe Faceboook.

Undeva, la o oră de educație civică (se mai face, sau tot de religie a fost înlocuită?), Ionel, un elev eminent de clasa a 8-a, răspunde: ”În România, rolul Parlamentului este de a-i proteja pe marii corupți, prin vot secret!”. Doamna profesoară îi dă un 4.

N-am apucat să public articolul ăsta, că Digi dă breaking news-ul. Șova a scăpat. S-a oprit pământul?

După vot, Șova a spus că ”judecata nu se face prin arestare, judecata se face la judecător”. Dar, nu-i așa, nu pot să-l aresteze.

Șova, acest Buddhă autohton.

Multiculturalismul a învins. Nu mai suntem singurii săraci ai Europei

Azi, în drum spre bibliotecă, mă oprește un tip la vreo 25-28 de ani.

-Wait, excuse me, do you speak English?
-Yes, of course.

discuția continuă în engleză

Uite, eu vin din Franța, am venit în Suedia să-mi caut de muncă, dar e foarte greu, că nu vorbesc limba. Uite, poți să mă ajuți și pe mine, n-am bani, mi-e foame, îmi dai și mie 30 de coroane, îmi iau și eu un senviș…

Nu știu unde a găsit el senviș la 30 de coroane, că și la cantină costă 35. În fine. La 5 metri de noi e o tanti din Polonia care cerșește în același loc de vreo 3-4 luni. O văd în fiecare zi.

Eu înțeleg, îmi pare rău, dar nu pot să te ajut. Uite și tu, mai încolo e cineva care cerșește. Sunt oameni săraci și aici, asta e situația. Îmi pare rău.

Da, dar uite, numai 30 de coroane, îmi cumperi tu un senviș, te rog…

Și eu sunt student, mi-e la fel de greu. Dacă aveam banii, mi-l luam mie!

Fine, thank you, good day, sir!

La intrarea în bibliotecă e un țigan român ce ține în mână o cană de carton de cafea, goală, cu câteva monede pe care le zornăie de zor: ”Hei! Hei!”. Îl văd în fiecare zi.

Dacă tipul chiar era francez (accentul și nivelul englezei nu-l trădau), atunci era francez de a doua generație, nu era alb.

Multiculturalismul a învins. Nu mai suntem singurii săraci ai Europei.

(sursă foto)

Mai ușor cu ideologia pe scări

Eu, student de științe politice în anul trei, am niște dubii. Am citit ieri și azi niște știri și îmi dau seama că, după 3 ani petrecuți în facultate, nu știu, de fapt, nimic.

Dubiul 1

  • Înțeleg că Alina Gorghiu, co-președintele celui mai mare partid de centru-dreapta din România, e de acord și susține mărirea alocației copilului, de la 42 de lei, cât e acum, la… mai mult, poate 200. De aici.
  • Înțeleg că președintele celui mai mare partid de centru-stânga din România se opune măririi alocației copilului la 200 de lei, că ”e prea mult”.

După 3 ani de științe politice, eu aveam impresia că liberalii încearcă reducerea cheltuielilor publice, iar socialiștii vor să le mărească. Dar mai încerc.

Dubiul 2

  • Călin Popescu Tăriceanu, Președintele Senatului, zicea ieri așa: ”opiniile politice nu pot să fie cenzurate de nimeni”. De aici.
  • Gabriela Vrânceanu Firea, senator, zice azi că, de fapt, în politică, nu poți spune chiar orice, făcând referire la cazul de șantaj al lui Băsescu. De aici.

Întrebare: Ăștia doi nu lucrează în aceeași cameră a Parlamentului? Îmi explicați și mie cum stă, de fapt, treaba?

Concluzie

Să nu mai aud pe nimeni spunând că Suedia e un stat socialist. Până și aici dreapta cere libertate pentru antreprenori și taxe mai mici. Cred că avem cea mai ”de stânga” dreaptă din Europa.

PSD e o mașinărie fantastică. A reușit să-i încolțească pe liberali ceilalți în așa fel încât, singura ”opoziție” pe care o pot face e să le contrazică planul de guvernare de centru-dreapta, oricare ar fi el. PNL cade în plasă. Nu știu cât o pot ține așa. Dacă vor câștiga alegerile cu un plan ”liberal”, vor trebui să implementeze aceleași măsuri ca PSD. Deci se împute.

Ideologia nu e chiar așa rea. Cu moderație, e necesară. Ideologia e și despre identitate. Fără discurs politic nu mergi la vot. PNL o să afle asta pe propria piele. Dacă nu o vor da în papahagisme.

PS: Să nu mai fim așa de liberali cu folosirea cuvântului ”liberal” când vorbim de PNL, bine?

(sursă foto)