Azi, în drum spre bibliotecă, mă oprește un tip la vreo 25-28 de ani.
-Wait, excuse me, do you speak English?
-Yes, of course.
discuția continuă în engleză
Uite, eu vin din Franța, am venit în Suedia să-mi caut de muncă, dar e foarte greu, că nu vorbesc limba. Uite, poți să mă ajuți și pe mine, n-am bani, mi-e foame, îmi dai și mie 30 de coroane, îmi iau și eu un senviș…
Nu știu unde a găsit el senviș la 30 de coroane, că și la cantină costă 35. În fine. La 5 metri de noi e o tanti din Polonia care cerșește în același loc de vreo 3-4 luni. O văd în fiecare zi.
Eu înțeleg, îmi pare rău, dar nu pot să te ajut. Uite și tu, mai încolo e cineva care cerșește. Sunt oameni săraci și aici, asta e situația. Îmi pare rău.
Da, dar uite, numai 30 de coroane, îmi cumperi tu un senviș, te rog…
Și eu sunt student, mi-e la fel de greu. Dacă aveam banii, mi-l luam mie!
Fine, thank you, good day, sir!
La intrarea în bibliotecă e un țigan român ce ține în mână o cană de carton de cafea, goală, cu câteva monede pe care le zornăie de zor: ”Hei! Hei!”. Îl văd în fiecare zi.
Dacă tipul chiar era francez (accentul și nivelul englezei nu-l trădau), atunci era francez de a doua generație, nu era alb.
Multiculturalismul a învins. Nu mai suntem singurii săraci ai Europei.
Le Léviathan 