Dedublare

Vă citez primul ministru. Numai una dintre declarațiile mai noi în care se ia la trântă cu DNA. Că mai sunt multe.

Eu nu stiu despre ce e vorba in dosar, dar, dupa spionarea unei iubite, nu stiam ca pentru asta esti arestat preventiv. Ca sa nu spionezi o alta iubita sau de ce? (de aici)

Serios, acum, subiectul spionajului iubitei unui primar (de către primar) e penibil și nedemn de un prim ministru. Sărim și peste faptul că ”nu știu ce scrie în dosar, dar îmi dau și eu cu părerea”. Dar nu cumva spionajul, în forma aia, cu telefonul, de facto ascultat, e o încălcare gravă a unor drepturi fundamentale? Chiar și atunci când o face SRI e o problemă maro. Contează că e iubita sau altcineva?

Acum vă citez guvernul condus de primul ministru, în Programul Național de Reformă pe 2015, trimis la Comisia Europeană:

Referitor la evaluarea acţiunilor aferente benchmark-ului nr. 3 din MCV53, DNA a continuat instrumentarea cauzelor de corupţie la nivel înalt, în 2014 fiind înregistrate peste 4900 noi cauze (de aici, p. 27).

Cum adică? La București tragem câte flegme putem spre DNA, dar, în fața Comisiei, reluăm comportamentul de pisoiaș. Ba, mai mult, lăudăm activitatea DNA, instituție care a înfundat pușcăriile cu membri ai partidului.

Dedublarea personalității = tulburare psihică constând în disocierea personalității, la același individ, una normală și alta morbidă, fiecare dominând alternativ și determinând caracterul comportamentului (de aici)

(pisoiașul)